Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona, Brassovia, în dialectul săsesc Kruhnen) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Brașov (reședința) și Poiana Brașov.

Potrivit recensământului din 2011, are o populație de 253.200 locuitori. Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief.

 

Brașovul este cel mai important oraș din regiunea de dezvoltare Centru.

 

Mărturiile dezgropate indică prezența unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua, Tei, Dealu-Melcilor) pe teritoriul de azi al Brașovului, apoi au urmat descoperiri din epoca bronzului. Nu departe de Brașov s-au găsit bare de aur, cu ștampila oficiului din Sirmium și monograma lui Crist, emise în a doua jumătate a secolului al IV-lea.

 

Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existența unor temple dacice în zona Pietrele lui Solomon, a unor depozite de alimente în Piața Sfatului, a unor așezări și cetăți pe Dealu-Melcilor și în cartierul Valea Cetății. Majoritatea acestora au fost deteriorate sau distruse de către autoritățile comuniste, în cadrul programului de sistematizare.

 

Până spre secolul al XIII-lea al erei noastre, nici un document nu pomenește de Brașov. Totuși, se remarcă o continuă locuire, mai ales în zona Șchei sau Brașovechi.

 

Inițial, Brașovul era format din Cetatea Brașovului și cele trei suburbii din afara zidurilor „Cetății”: Șchei, locuit de români, Brașovechi, locuit în majoritate de țărani sași și Blumăna, locuit în majoritate de maghiari.

 

Tot aici exista, cu mult înainte de înființarea cetății Brașovului medieval, o veche așezare românească cu numele "Cutun" sau "Cotun" de formă circulară, limitată de actualele străzi: Pe Coastă, I. Barac, Valea Morilor și Coastei, ai căror locuitori din vechime erau apărătorii cetății de pe Tâmpa.

 

Această așezare a continuat să existe și după înființarea cetății Brașov, dar după înălțarea zidurilor și a bastioanelor (1455) a rămas în afara incintei. O altă explicație cu privire la vechea așezare românească era că aceasta era locuită și de slavii bulgari (denumirea ei veche fiind Bolgarszeg). Denumirea de „Cutun” pare străină de limba română, fiind bănuită o origine cumană (Kotony).

 

Totuși, existența cuvântului cătún (cătune) în toate dialectele românești atât la nord cât și la sud de Dunăre (macedo-rom. cătună, megleno-rom. cătun) și prezența sa comună tuturor limbilor balcanice (katun, katunt, katuni) inclusiv in neo-gr. kατοuνα „cort; tabără de corturi” îl determină pe Miklosich să afirme că cel mai probabil este vorba de un cuvînt de origine albaneză, română sau italiană veche.

 

În general se consideră că este cuvînt autentic albanez, adică al vechii limbi ilire, un „balkanwort”. Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazîndu-se fără îndoială pe una din ipotezele lui Miklosich, a propus etimonul italian cantone, care totuși se poate să fi intrat de foarte timpuriu și în greacă.

 

Conform studiului lui Dragoș Moldovanu, numele orașului Brașov vine de la numele râului local Bârsa (pronunțat și Bărsa), denumire care desemna piesa de lemn (lat. bercium) ce lega, în plugurile de odinioară, cormana și plazul; preluată și transformată mai târziu de slavi în Baršov, a evoluat în final în Brașov.

 

1203: Tradiția și cronicile calendarelor brașovene îl consideră ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”. Totuși documentele și izvoarele sigure nu confirmă această dată.

 

1211: Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni sunt așezați în Țara Bârsei (Numele apare sub formele Borza în diplomă și Burszam în bula papală care a aprobat-o). Se pare că au întărit Cetatea Brassovia de pe Tâmpa.

 

Cavalerii teutoni construiesc cel mai vechi edificiu din oraș, Biserica Sfântul Bartolomeu din cartierul Bartolomeu, o biserică construită în secolul al XIII-lea (cca. 1260), cu modificări substanțiale în secolul al XV-lea. Întreaga construcție este tributară bisericii mănăstirii cisterciene de la Cârța. Partea originală, rămasă neatinsă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia, inclusiv cele două capele pătrate cu care se închid, spre răsărit, brațele transeptului.

 

Planul bisericii este asemănător cu cel de la Cârța, numai că acesta dispune de trei travee pătrate. La fațada vestică există două turnuri, din care doar unul este în întregime executat. Turnul de astăzi este construit în 1842, în locul turnului vechi, prăbușit la cutremurul din 1822.

Ipoteza provenienței slavo-române


Brașov este un nume româno-slav  „Într-o lucrare din 1933, Nicolae Drăganu constata că numele Brașov era foarte răspândit în spațiul țării noastre: într-o comună Ileni, într-o altă comună Rodj în județul Timiș în veacul al XV-lea." În județul Neamț se afla o pădure și un hidronim Brașovana.

 

Lângă Vaslui existau o vale și un sat Brașovenița. Lângă Buzău era Izvorul Brașovului și Poiana Brașovului. Lângă Ialomița era toponimul 'Brașovița. Nicolae Drăganu atribuia toponimului o etimologie slavonă (slava veche) în baza numelui propriu Brașa (cf. Brasevo - Sârbo-Muntenegreanâ și Braskov, Brastice Ceho-Bohemia. Sextil Pușcariu “Dar de la Bratoslav mai avem o formă hipocoristică, Brașa, care e la baza numelui Brașov, precum a presupus N. Drăganu”. I. Pătruț, slavist clujean, îl apreciază ca un derivat din antroponimul Brasov.

 

Profesorul Pavel Binder, într-un studiu din 1964, explică faptul că cele două numiri, Corona și Brașov, se suprapun în timp: Corona desemna cetatea, iar Brașov împrejurimile. Aceste afirmații atrag replica lui Alexandru Surdu, care apreciază că toponimul Brașov este totuna cu al cetății Brașov. Totodată, el socotește ca fantezistă interpretarea profesorului brașovean F. Philippi, conform căreia cele două denumiri, Corona și Brașov, se pot explica prin legenda regelui maghiar Solomon, care, îngropându-și coroana lângă un copac ar fi generat expresia slavă „crono na brad tschop-lita”, astfel încât din crono derivă Corona, iar din brad - Bra(d)șov.

 

Alți cercetători derivă numele de la cetatea Brașovia de pe Tâmpa, ideea fiind propusă în 1874 de F. Philippi și reluată în 1928 de G. Treiber și E. Jekelius. Astfel, ei localizează Brașovul inițial în cetatea de pe Tâmpa, de unde s-ar fi transmis mai apoi așezării din vale. Etimologic, ei considerau numele Barasu ca provenind din slavonul baras, însemnând „cetate” sau „adevăr”. Totuși, G. Kisch încearcă în 1929 o nouă derivare a celor două toponime, Corona și Brașov, după lucrarea lui F. Philippi: krun, care ar fi însemnat „ienupăr” sau „brădișor”, de unde numele de Brașeu > Bră(d)șeor.

 

Dacă se acceptă varianta G. Kisch și F. Philippi, atunci trebuie menționat că bradul (arhaic *bradzŭ) este un hidronim [ref?] răspândit și aparține fondului autohton (traco-dac) al limbii române. Brașov poate reprezenta o formă autohtonă. Brasus este un antroponim autohton atestat de inscripțiile din Dacia Romană.

 

Etimologistul Alexandru Ciorănescu consideră numele Brașov în legătură cu bîrsă /bârsă, variante bîrță /bârță.

În opinia istoricului Thomas Nagler, numele Brașov a fost preluat din slavă, însemnand ienupăr. Sașii au preluat acest nume, traducându-l în germana medievală ca Krane, denumire ce a devenit între timp Krone, ducând la numele de Kronstadt.

 

În general se consideră că, în stadiul în care se află cercetarea etimologiei și a istoriei Brașovului din partea filologilor și istoricilor, problema etimologiei Brașovului este încă deschisă oricăror concluzii.

 

Ipoteza provenienței turco-bulgare


Conform acestei ipoteze Brașov, în ungurește Brassó provine din Bara-su, și semnifică „apă tulbure”. Fluvium Brassou este atestat într-un document din 1360. Chiar cronicarul șcheian Radu Tempea afirma că „Brașovul s-a numit pe numele apei ce-i zice Brașovia”.[18] Pavel Binder plasează râul însă în Țara Bârsei și nu la poalele Tâmpei, probabil râul Ghimbav. Totuși, se pare că râul despre care se vorbește nu e altul decât actualul pârâu Graft, care, până a fi canalizat, venea din Șchei învolburat și mare .

 

Este un fapt istoric, că în secolul IX imperiul bulgarilor turci cuprindea și sudul Transilvaniei (vezi importanța minelor de sare de aici). Cuvântul de origine turcă veche „aszó” s-a păstrat până astăzi în foarte multe toponime din Ardeal și Ungaria (fostul Regat al Ungariei) unde au trăit populații de origine turcă (avari, bulgari turci, pecenegi, cumani).

Exemple:

Bondoraszó (Budureasa, Bihor)
Karaszó (Cărăsău, Bihor)
Farkasaszó (Fărcașa, Maramureș)
Feketeaszó (Fântâna Brazilor, Harghita)
Biharhosszúaszó (Husăsău de Tinca, Bihor)
Krasznahosszúaszó (Huseni, Sălaj)
Vaskohaszód (Izbuc, Bihor)
Laszó (Lăsău, Hunedoara)
Naszód (Năsăud)
Aszó (Osoi, Cluj)
Szarvaszó (Sarasău, Maramureș)
Aszóirtás (Sohodol, Bihor)
Sikaszó (Șicasău, Harghita)
Marosaszó (Ususău, Arad)
Hosszúaszó (Valea Lungă, Alba)
Krassó (Karaszó: "apă neagră") (Caraș) (Vezi și „Feketeügy”, adică Râul Negru în jud. Covasna
Aszód (localitate în Ungaria; cu sufixul posesiv -d)
în regiuni locuite de ceangăi: Aszó (Asău, Bacău), pârâul Aszó (Asău, jud. Neamț) etc.

Stema si Steagul Municipiului

 

În 1353 stema Brașovului consta dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoțită de o floare de crin. Din 1429 a apărut și trunchiul de copac aflat sub coroană. Împreună, aceste simboluri sunt arme vorbitoare, adică sugerează prin desen numele cetății (Corona). Stema actuală a municipiul Brașov, aprobată de Consiliul Local în anul 1996, conține un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii — cele 13 comune ale Țării Bârsei — care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi — simbolul puterii.

 

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri — însemnul specific pentru municipii reședință de județ. Semnificația în ansamblu a stemei este „Înțelepciunea și Puterea conduc de-a pururi Cetatea”. Stema a fost aprobată de către Comisia Națională de Heraldică, din cadrul Academiei Române.

 

Steagul Brașovului, adoptat de Primărie, este realizat din mătase alb-argintie și are pe cele două fețe stema municipiului. Deasupra stemei sunt inscripționate cuvintele „MUNICIPIUL BRAȘOV”, iar sub stemă „Deo vindici Patriæ”. Totuși, steagurile existente diferă întrucâtva de prevederile hotărârii consiliului local. Pe steag se află doar stema municipiului, sub care, cu litere groase roșii, scrie BRAȘOV. Aceste elemente se întâlnesc doar pe aversul steagului, reversul rămânând alb.

 

Mai există și un steag neoficial, propus de Președintele Consiliului Județean, steag care datează din 1600. Este realizat după o copie a acestuia aflată la Potsdam, în Germania.[necesită citare] A reprezentat un cadou pentru împăratul Rudolf al II-lea din partea lui Mihai Viteazul.

 

Astfel, pe fundal vișiniu (probabil purpuriu inițial) delimitat, sus și jos, de două benzi galbene, se află, într-un cerc albastru delimitat de o împletitură aurie, stema Brașovului, sub care scrie „CORONA” cu litere gotice. De deasupra și de dedesubtul cercului central pornesc panglici galbene către colțuri. În mod curent, acesta este expus astăzi în fața clădirii în care se află Consiliul Județean (respectiv Palatul Justiției), pe Turnul Alb și la Belvedere, pe dealul Warthe, deasupra Turnului Negru. Locul din urmă beneficiază și de iluminat festiv pe timp de noapte, în mod similar drapelului național de pe Tâmpa.

Geografie

 

Municipiul Brașov, reședința județului, se află în centrul țării, la 161 km de București, în Depresiunea Brașovului. Este situat la o altitudine medie de 625 m, în curbura internă a Carpaților, fiind delimitat în partea de S și SE de masivul Postăvaru, care pătrunde printr-un pinten (Tâmpa) în oraș, și masivul Piatra Mare. Este accesibil cu automobilul/autobuzul sau cu trenul. În apropierea sa se găsesc localitățile Predeal, Bușteni, Sinaia, Făgăraș și Sighișoara.

 

Municipiul are o suprafață de 167,32 km². Treptat, în procesul de dezvoltare, Brașovul a înglobat în structura sa satele Noua, Dârste, Honterus (astăzi cartierul Astra) și Stupini. De asemenea, pe lângă Tâmpa, municipiul s-a extins înconjurând și Dealul Șprenghi, Dealul Morii, Dealul Melcilor, Dealul Warthe, Straja (Dealul Cetății) și Dealul Pe Romuri, Stejărișul și chiar vârful Postăvaru. Prin înglobarea în structura sa a vârfului Postăvaru, Brașov a devenit orașul aflat la cea mai mare altitudine din România.

Hidrografie


Prin municipiul Brașov trec râurile Șcheiu (numit și râul Graft), Valea Tei, Valea Răcădău, Valea Plopilor cu Valea Scurtă, Valea Florilor, Gorganu, Râul Timiș și Canalul Timiș.

Flora si Fauna
Flora municipiului nu diferă de cea a județului. Animalele sălbatice sunt rare, trăind retrase în pădurile din împrejurimi. Turiștii care se aventurează în acestea sunt avertizați că pot întâlni urși, lupi sau vulpi. Muntele Tâmpa este declarat rezervație naturală (203,4 ha) care protejează câteva specii de plante rare și endemice. Spre exemplu, pe versantul sudic există mici suprafețe cu vegetație de stepă.

 

Brașov este singurul oraș din lume[necesită citare] care include în teritoriul său administrativ o rezervație naturală, muntele Tâmpa, și un vârf muntos, vârful Postăvaru.

Climă și precipitații


În Brașov, vara durează aproximativ 50 de zile, iar iarna durează circa 90 de zile. Clima municipiului Brașov are un specific temperat-continental, caracterizându-se prin nota de tranziție între clima temperată de tip oceanic și cea temperată de tip continental: mai umedă și răcoroasă în zonele de munte, cu precipitații relativ reduse și temperaturi ușor scăzute în depresiune.

 

Temperatura obișnuită de vară se situează în intervalul 22 °C – 27 °C, iar cea de iarnă între -18 °C și -2 °C. Deseori iarna, temperatura în Poiana Brașov ajunge la -15 °C (la soare), în această stațiune putând fi practicate aproape toate sporturile de iarnă. Stratul de zăpadă prielnic pentru schiat durează aproximativ 71 de zile la Brașov. Umiditatea aerului are valori medii anuale de 75%.

Cultură și educație

Teatrul Dramatic

Prima școală românească din Șcheii Brașovului (1760), astăzi muzeu.


Cultura și învățământul și-au croit loc în viața brașovenilor încă de timpuriu. Este destul să amintim de Prima școală românească, din Șchei, a apărut se pare înainte de 1399, cu seria sa de dascăli (familia Tempea, Diaconu Coresi, Dimitrie Eustatievici etc.) și tiparniță proprie. Lucrările apar aici s-au răspândit în întreg spațiul românesc. Totodată, preoți șcheieni plăteau sume, exorbitant uneori, pentru înzestrarea școlii și a bisericii Sf. Nicolae cu manuscrise și tipărituri. În cetate a activat în secolul XVI umanistul sas Johannes Honterus, care a înființat o școală, o bibliotecă și o tiparniță. A editat biblioteca cărți, iar a fost faimoasă prin colecția de incunabule.

 

Din păcate, incendiul din 1689 le-a mistuit aproape în întregime. Începând cu secolul XIX s-au înmulțit școlile, au apărut teatru, publicații, au organizat diverse serbări cu specific, au apărut telegraful și telefonul. Acest veac a dat brașovenilor crema intelectualității sale, prin familii precum cea a Mureșenilor, Bariț, Pușcariu, dascălii de la Gimnaziul românesc, profesorii de la liceul Honterus, grupați în majoritate în jurul Casinei române, ori a ASTREI. Secolul XX a adus cinematograful, radioul, televiziunea, internetul. Astăzi cultura și învățământul sunt reprezentate și promovate cu succes în rândul tuturor brașovenilor, prin cele mai diversificate mijloace.

 

Instituții de cultură

 

Biblioteca Județeană „George Barițiu”


În Brașov au fost înființate câteva teatre și o filarmonică: Teatrul „Sică Alexandrescu”, Opera Brașov (inițial Teatrul Muzical, apoi Teatrul Liric), Filarmonica „Gheorghe Dima”, Teatrul de păpuși „Arlechino”, Centrul Cultural „Reduta”. De asemenea, există și o serie de organizații culturale, în mare parte înființate după 1990. Merită să amintim de Uniunea Artiștilor Plastici, Asociația culturală Musashino (Japonia), Alianța France, Centrul Cultural German, British Council, Casa de cultură a studenților și de Central Cultural Japonez.

 

Bibliotecile sunt bine răspândite în oraș, în principal datorită filialelor Bibliotecii „George Barițiu”.[26] Au fost înființate însă și alte biblioteci: Biblioteca Alianței Franceze, Biblioteca Universității 'Transilvania'. Cartea este prețuită mult de brașoveni, aici există atât o serie de bibliotecă și anticariate (Librăria Șt. O. Iosif, Librăria George Coșbuc, Librăria Ralu, Librăria Teora, Anticariatul Aldus, Anticariatul Sympozion) cât și de ediții (Aldus, Brastar, Diversitas). , Editura Univ « Transilvania », Fundația culturală «Arania», Liternet, Mix, Phoenix (Virtipolux), Romprint).

 

Cinematographele s-au împuținat față de perioada comunistă, în principal din cauza apariției sistemelor performante de home theatre. Cele care au mai rămas sunt: ​​​​Cinema One din Mall-ul Coresi. Domeniul muzicii este reprezentat din nou cu succes, de către Orchestra Filarmonicii «Gheorghe Dima», formația rock Grup 74, formația rock Conexiuni, formația rock Ăia, formația rock Experimental, grupurile folk Om Bun și Taine Folk, formația dance Hi-Q și formația Dance Fly Project.

arhitectură

 

Poarta Ecaterinei, in silent classic


Articol principal: Arhitectura Brașovului .


Arhitectura brașoveană, este specifică, fiecare casă avându-și pitorescul ei. Ridicarea construcțiilor sa făcut, de-a lungul timpului, conform unor principii urbanistice bine stabilitate, impuse de condiții geografice ale Brașovului. Astfel, casele din Cetate se sprijină pe alta, pe când cele din cartierele exterioare sunt mai răsfirate.

 

Cu greu se mai pot întâlni astăzi clădiri vechi, datând de secole. Acestea au de regulă un singur etaj, pereții exteriori sunt lipsiți de ornamente, iar ferestrele sunt mici, comparativ cu standardele actuale. Exceptand Biserica Sf. Bartolomeu (secolul XIII), Biserica Neagră (secolul XIV cu excepția boltei și a acoperișului) și fortificațiile (secolul XV), se pot aminti Casa Jekelius, Biblioteca Honterus și Grânarul orașului, toate datele din secolul XVI.

 

Stilurile arhitecturale variază, de la preromantic (Cetatea Brașovia), romanic (Biserica Sf. Bartolomeu), gothic (Biserica Neagră), clasic (Poarta Ecaterinei), renascentist (astăzi mai puțin observate, renovări, caracteristice porților cu boltă rotundă, interiorul Casei). Sfatului), la baroc (casele secolului XVIII, în special fațada Casei Sfatului și stucaturile locuințelor din Șchei;

Biserica romano-catolică Sf. Petru), rococo vienez, neorenascentist, neobaroc (secolul XIX; toate palatele din Brașov sunt construite în acest stil, de designeri locali), Art Nouveau, brâncovenesc ( Biblioteca Județeană „George Barițiu” , casele din Șchei care au aparținut familiilor domnitoare din Țara Româneasc modernă) ( construcții de după 1980).

 

În acest oraș a fost confecționată și instalată o copie a 'Statuii Lupoaicei' ('Lupa Capitolina'), simbolul latinității poporului român.

 

Economie

 

Dezvoltarea industrială a Brașovului a început în secolul al XIX-lea când s-au înființat aici primele două fabrici mari, Fabrica „Scherg” de postav (în 1823) - devenită după naționalizarea din 1948 „Partizanul Roșu”, apoi „Fabrica de stofe Brașov” (ulterior Carpatex) și Fabrica „Schiel” de mașini (în 1880) - după naționalizare Fabrica Strungul Brașov și ulterior Hidromecanica. Ulterior s-au adăugat alte fabrici, precum fabrica de scule „Teutsch” (1833) - după naționalizare I.U.S., fabrica de cremăNivea”, fabrica de cremă de ghete „Schmollpasta”, o fabrică de parchet, una de ciment și mozaic și altele.

 

În perioada interbelică, industria brașoveană a luat un avânt puternic atunci când aici a fost înființată fabrica de avioane „I.A.R.” (1925). Aceasta a produs primele avioane românești, folosite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva Uniunii Sovietice. O dată cu terminarea războiului și venirea Armatei Roșii în Brașov, fabrica a fost desființată și transformată în uzină de tractoare, iar utilajele și echipamentul au fost confiscate, luând integral drumul Uniunii Sovietice. Astăzi, o altă fabrică de avioane IAR funcționează lângă Ghimbav, producând elicoptere Puma după standardele europene.

 

În ceea ce privește industria alimentară, Brașovul are o veche tradiție a fabricilor de bere, începând cu cele ale lui Wilhlem Czell, cea de la Dârste și terminând cu „Aurora” de azi. Sunt de menționat și vechile fabrici de ciocolată și bomboane „Stollwerck” și „Hess”, devenite apoi „Dezrobirea”, ulteriorPoiana” iar după 1989 „Kraft Jacobs Suchard”. Mai amintim fabrica de panificație „Postăvarul” și fabrica de produse lactate „Prodlacta”.

 

În 1921 la Brașov se înființa fabrica de locomotive și vagoane „ROMLOC”. După venirea comuniștilor la putere, fabrica a fost redenumită „Steagul Roșu” (ulterior „Roman S.A.”). Aceasta a fabricat numeroase modele de camioane, atât sub licență străină, cât și după design românesc. După 1989, firma brașoveană a încercat mereu să țină pasul cu cerințele europene, astfel că astăzi produce o gamă largă de autobuze, autoutilitare și autocamioane cu design nou și elegant. În prezent „Roman S.A.” aparține firmeiPrescon S.A.” din Brașov.

 

În perioada comunistă s-au remarcat două mari întreprinderi: Uzina „Tractorul”, ce a produs diferite modele și tonaje de tractoare, și Întreprinderea de Produse Cosmetice „Nivea”, firmă care a monopolizat întreg Orientul Apropiat și Europa estică (blocul comunist) datorită raportului calitate/preț .

 

„Beiersdorf” a fost prezentă în România încă din 1906, mai precis, de când compania „Samy Hornstein” din București devenea distribuitor unic al produselor „Beiersdorf”. În 1949, fabrica „Nivea” din Brașov a fost naționalizată, iar directorul ei, Tarția Vasilică, a suferit tortura aplicată de autoritățile de represiune brașovene, după care a fost trimis în temniță la Aiud.

 

Datorită faptului că, după război, firmei germane i-a fost confiscată marca, chestiune reparată abia în 1997, în urma unui proces, Nivea Brașov a deținut, o vreme, monopolul asupra dreptului de utilizare a numelui său. Firma brașoveană nu mai există astăzi, locul ei fiind luat de fabricaColgate-Palmolive”. Și alte companii străine și-au deschis laboratoare și centre de producție în Brașov de curând (d. ex. „GlaxoSmithKline”).

 

O importantă parte a economiei brașovene se bazează pe servicii, construcții, și industria ușoară.

Efectivul salariaților la sfârșitul lunii iulie 2015 a fost de 169.559 persoane, iar câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.761 lei.

Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în județul Brașov de 141.846 persoane, iar valoarea medie a pensiei a fost de 1.061 de lei.

 

Activitate Turism


În primele 7 luni ale anului 2015 Brașovul a avut 534.581 de turiști. Locația centrală în cadrul țării de care se bucură municipiul Brașov fac din acesta un important punct de plecare pentru turiștii din țară și străinătate. De aici se pot face excursii către: Biserici fortificate din Transilvania, Marea Neagră, Moldova cu vestitele sale mănăstiri, Maramureș, munții din lanțul carpatic, zona cetăților dacice din Țara Hațegului etc.

 

În municipiu, autoritățile au demarat un amplu proces de renovare a vechilor monumente și de transformare a acestora în puncte muzeale, în mare parte finalizat.

Cea mai bună vedere asupra orașului se poate obține din vârful muntelui Tâmpa (960m), unde se poate ajunge cu telecabina sau pe jos.

Obiective turistice


Muzee
Muzeul de Istorie Brașov, aflat în Casa Sfatului
Casa Mureșenilor
Muzeul primei școli românești, din Șchei, având expusă prima carte tipărită în limba română
Muzeul Fortificațiilor din Țara Bârsei, amenajat în Bastionul Țesătorilor
Muzeul-restaurant Cetățuia, aflat în vechea fortificație de pe Strajă (Dealul Cetății)
Punctele muzeale din Turnul Negru, Turnul Alb și Bastionul Graft


Muzeul de Artă


Muzeul de Etnografie
Muzeul Civilizației Urbane Brașov, deschis în 2009; primul muzeu de acest gen din țară.
Biserici și temple celebre
Biserica Neagră - cea mai celebră din oraș, construită între 1377 și 1477 pe locul unei vechi bazilici romane
Biserica Sf. Nicolae - secolul al XIV-lea
Biserica Sf. Bartolomeu - secolul al XIII-lea
Biserica Sf. Martin de pe Strajă
Biserica Sf. Gheorghe, înființată într-un vechi conac de vânătoare
Sinagoga
Sinagoga Ortodoxă
Biserica evanghelică din Obere Vorstadt
Biserica Sfânta Treime - Dârste
Biserica Sfânta Treime-Grecească
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
Alte clădiri, monumente și locuri
Bastionul Țesătorilor - tur virtual
Poarta Ecaterinei, 1559
Poarta Șchei, 1827
Troițele din Șchei (cea mai veche datând din 1291)
Aleea După ziduri
Piața Sfatului
Strada Republicii din Brașov
Strada Mureșenilor din Brașov
Promenada de sub Tâmpa
Belvedere

Cercul Militar
Casa Armatei
Casa Negustorilor din Brașov (Podul Bătușilor sau Cerbul Carpatin)
Strada Sforii.
Parcuri
Parcul Nicolae Titulescu, Parcul Consiliul Europei, Parcul Trandafirilor, Parcul Tractorul
Scuarul Berzei, Scuarul Mihai Eminescu
Grădina Zoologică din Noua.
Arii naturale protejate (rezervații naturale, situri Natura 2000), zone de agrement
Muntele Tâmpa
Stejerișul Mare (Colții Corbului Mare)
Postăvarul (sit de importanță comunitară)
Poiana Brașov
Pietrele lui Solomon.


În apropiere poate fi vizitat Castelul Bran sau bisericile fortificate din satele care înconjură Brașovul.

 

Hoteluri, pensiuni și restaurante


Municipiul Brașov dispune de o mulțime de hoteluri și pensiuni de diferite categorii care însumează un număr de peste 5.000 de locuri de cazare. Dintre cele mai importante hoteluri, amintim: „Aro Palace”5***** si Hotel Garden Club, iar în Poiana Brașov: „Piatra Mare”, „Ruia”, „Alpin”, „Acasă la Dracula” și „Edelweiss” 4***,[M&D accommodation]; în oraș: „Capitol”3***, „Ambient”4****, "Twins Apart Hotel"4****, „City Center”3***, „Brașov”3***, „Coroana”2** și „Postăvarul” 1*, iar ca pensiuni sunt de menționat: „Pensiunea Luiza” 3***, „The Country Hotel”(3 margarete), cazare Brașov „Bielmann”(3 margarete) și „Heraldic Club”(5 margarete), „Casa Jasmine”, „La Residenza”, „Casa Cranța”, „Casa Țepeș” și „Curtea Brașoveană” (4 margarete) și „Leo”, „Stejeriș”, „Memo” 3***, Casa din Noua 3***, „Residence Central Annapolis”.

 

De asemenea, se poate opta pentru turismul rural.

 

Sport

 

Complexul Sportiv Olimpia


Brașovul are o veche tradiție în domeniul sportului, încă de la sfârșitul secolului XIX înființându-se aici primele organizații sportive (Asociația de Tir, Școala de Gimnastică și Cântări). Muzeul Sportului Transilvănean este printre cele mai vechi de acest gen din țară, și prezintă evoluția unor sporturi consacrate în oraș. În perioada comunistă se organizau universiade, daciade la care participau obligatoriu și sportivii brașoveni.

 

Astăzi, infrastructura Brașovului permite practicarea unor sporturi diverse precum: fotbal, rugby, tenis, ciclism, handbal, planorism, schi, patinaj, alpinism, paintball, bowling, înot, tir, baschet, arte marțiale, echitație, volei sau gimnastică de întreținere. Nici sporturile la masă nu au fost uitate: ruletă, cărți (mai ales în cazinouri), biliard sau tenis de masă. În fiecare an, în preajma zilei de 15 Noiembrie, la Brașov se organizează un cross în memoria victimelor autorităților comuniste din 1987. Tot anual, la Baza Sportivă „Olimpia”, se desfășoară competiția de tenis „Brașov Challenge Cup”.

Merită amintite o serie de instituții și locații de practicare a sportului:

FC Brașov
Forex Brașov
Rulmentul Brașov
Federația Română de Karate Modern (F.R.K.M.)
Baza sportivă „Olimpia”, cu Muzeul Sportului Transilvănean.
Bazinul Olimpic Brașov
Tineretului
Stadionul Municipal
Stadionul Dinamo
Complexul Sportiv „Ion Țiriac”
Sala Sporturilor
Bazinul Alpin
Direcția Județeană pentru Tineret și Sport.

 

Continut integral: Wikipedia

 

Create Your Own Website With JouwWeb